Astăzi m-am întâlnit cu un om minunat, cu care lucrez la un curs de public speaking pentru liceeni. Inevitabil, am ajuns la o discuție despre școală, educație și în general despre felul în care ne descoperim (sau nu) talentele, pasiunile, valorile și motivațiile. Și despre ce se întâmplă cu oamenii din noi în procesul de dezvoltare al profesionistului din noi.

Și în contextul ăsta, Medeea mi-a făcut cunoștință cu poezia „If”  de Rudyard Kipling, pe care mărturisesc că nu o știam.

„If” de Rudyard Kipling

Când nu-ţi pierzi capul dacă toţi din jur
Şi l-au pierdut pe-al lor şi te-nvinovăţesc,
De ai încredere în tine când ceilalţi se-ndoiesc
Dar iei în seamă şi necredinţa lor în tine,
De poţi s-aştepţi fără să oboseşti
Sau, dacă eşti minţit, nu minţi
Sau, detestat fiind, nu te laşi pradă urii,
Şi nici s-arăţi prea bine, să pari prea înţelept,

De poţi visa – făr’ a te închina la vise,
De poţi să cugeţi – nu doar ca să te-afli-n treabă,
De vei primi triumful şi dezastrul
Ca pe doi fraţi amăgitori,
De poţi s-asculţi cum adevărurile tale
Vor fi răstălmăcite de cei răuvoitori
Sau dacă vei vedea cum ce-ai avut se sfarmă
Şi cu smerenie vei reclădi-napoi,

De poţi să-ţi strângi averea-ntr-o grămadă
Şi să o joci pe-un ban zvârlit spre cer,
Să pierzi şi să o iei de la-nceput
Fără să pomeneşti vreodată ce-ai avut,
De-ţi poţi sili şi sufletul şi trupul
Să te ajute când tocmai te-au trădat,
Dacă rezişti când nu mai vezi nimic în tine
Decât voinţa să le spună: Hai!,

Cu oamenii de rând de-ţi vei păstra virtutea,
Cu regii de vei bea şi nu te vei mândri,
Când nimeni tu te va putea răni,
Nici buni prieteni, nici străini,
Dacă vei şti să ţii la toţi
Dar nu la unii mai presus,
Dacă ai folosit cu vrednicie
Fiece clipă ce-a apus,
Atunci Pământul, cu tot ce are-n el, va fi al tău;
Mai mult decât atât, vei fi un Om, băiatul meu!

Iar poezia asta m-a dus cu gândul la „Rugăciunea Gestalt” pe care am citit-o prima dată în clasa a 10-a la un curs al programului LMT.

Gestalt Prayer

I do my thing and you do your thing.
I am not in this world to live up to your expectations,
And you are not in this world to live up to mine.
You are you, and I am I,
and if by chance we find each other, it’s beautiful.
If not, it can’t be helped.

(Fritz Perls, „Gestalt Therapy Verbatim”, 1969)


Poeziile astea două mi-au plăcut foarte mult, m-au pus pe gânduri și mi-au întârit o convingere și anume că: înainte de a fi ok cu cei din jur, trebuie să învățăm să fim ok cu noi înșine. Trebuie să învățăm să ne respectăm, să ne apreciem și să avem încredere în noi, pentru că doar așa vom putea beneficia de respectul, aprecierea și încrederea celor din jur.Iar asta nu se învață la școală. 

* Mulțumesc Alexandru Dan pentru traducere.

2 thoughts on “Despre a fi bine, tu cu tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.