Training

În noiembrie și decembrie, calendarul meu de training arată așa:

Iată feedback-ul participanților cu care am lucrat până acum.

În trainingurile de mai sus, vorbesc des spre importanța memorabilității, a diferențierii și a capacității de a cominica clar, consistent și constant.
 

Conferință

În contextul gândului de mai sus, prietenii de la Decat O Revistă organizează pe 26 noiebrie la Universitatea Româno-Americană, coferința The Power of  Storytelling – The First Annual Bucharest Narrative Journalism Conference. La eveniment vor participa 4 vorbitori excepționali, câștigători ai premiului Pulitzer, care vor ajuta participanții să înțeleagă cum pot spune povești excepționale și memorabile.

 

Training + Conferință

Dacă sunteți interesați să participați la conferință, eu ofer 3 invitații celor care se înscriu în noiembrie  sau decembrie la vreunul din trainingurile mele. Invitația este valabilă pentru sesiunea plenară cu cei 4 vorbitori. Ea nu acoperă workshopurile.

Dacă vreți să intrați în concurs pentru o invitație, pe lângă înscrierea la training, trimiteți-mi un mail (paul [punct] olteanu @ gmail [punct] com) cu răspunsul la întrebarea: „La ce mai sunt bune poveștile în zilele noastre?

 

Deadline-ul: este luni, 21 noiembrie. Până atunci aștept mailurile voastre, pe care le voi verifica cu înscrierile la training. Cele mai bune răspunsuri (pe care le voi public pe blog) primesc invitațiile la conferință.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.