Cu ocazia aniversării proiectului Lume Bună (iniţiat de Mihail Muşat) am primit o invitaţie care mi-a dat multe de gândit.

Prietena Irina Negrilă a scris că ar fi curioasă să audă „de ce aleg eu România?”. Şi după multe zile de gândit, mi-am dat seama că în principal aleg să rămân în România pentru un singur lucru…

10 motive pentru care aleg România:

  1. el şi cu ea nu m-ar urma, dacă aş pleca.
  2. pentru că aici este ea.
  3. pentru că el spune că „România este ţara în care totul este de făcut„… şi are dreptate.
  4. pentru că nu sunt nici pe departe la fel de bun ca el, ea, el, sau el.
  5. pentru că ei şi ei sunt abia la început şi eu pot să-i ajut mult.
  6. pentru că locuiesc aici.
  7. pentru că am început asta şi sper să mai încep câteva. Şi pentru că în doar 22 de ani am reuşit să fac asta.
  8. pentru că în România trăiesc oamenii care au făcut asta, asta, asta, asta, asta, asta, asta şi asta.
  9. pentru că în ciuda tuturor şanselor, a vârstei şi a lipsei de resurse, în România am reuşit să fac asta.
  10. Şi mai ales, pentru că nu cred în abandon, înainte de a face tot ce stă în puterea mea să fie bine.

…în primul rând, aleg să rămân în România pentru oamenii din ea şi din mine.

3 thoughts on “De ce aleg România?

  1. Pingback: Tweets that mention Paul Olteanu | De ce aleg România? | Paul Olteanu | making words happen -- Topsy.com

  2. Adam says:

    hey. super situl tau. am dat intimplator de el. si m-a captivat mai ales pozitivitatea ta. Felicitari. emigrarea nu este un lucru usor, nici rau nici bine. este ceva personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.