Întotdeauna am crezut că există o stransă legatură între cariera unui om şi pasiunile acestuia. Sau, dacă nu există, atunci ar trebui!
Personal, am incercat mereu să fac în cea mai mare parte a timpului, ce-mi place. Şi până acum am reuşit, în ciuda “prognozelor” mai sumbre pe care mi le mai făceau uneori părinţii sau profesorii (“În viaţă mai faci şi ce nu-ţi place!” sau “Din asta nu se poate trăi” şi celebra “O să vezi tu…”). Poate că o să văd, dar nu despre asta vroiam să scriu astăzi.

Cum spuneam, întotdeauna am crezut că e o strânsă legatură între carieră şi pasiune, dar abia de curând mi-am dat seama şi de rolul poveştilor în acest tablou.

La conferinţa Optimism 2009, Cristi Lupşa vorbeşte despre poveşti şi despre rolul lor în viaţa noastră. Vă invit să ascultaţi intervenţia sa aici (vorbeşte al doilea).

Ascultându-l pe Cristi, mi-am dat seama că felul în care mulţi tineri işi aleg astăzi locul de muncă şi domeniul de activitate, este pe baza unor poveşti. Adică, aud diverse poveşti despre cum e să lucrezi în publicitate sau în domeniul bancar şi se proiectează drept un personaj în cadrul respectiv. Işi imaginează ce job frumos este acela în care vi la birou, asculţi nişte muzică, vezi 2-3 clip-uri şi îţi vine o idee genială de spot TV. La fel se întâmplă şi cu actoria, avocatura sau alte profesii pe care deşi nu le cunosc direct, tinerii au la îndemână numeroase poveşti despre ele.

Un izvor foarte bun al acestora, sunt filmele. În filme, literalmente vezi cum e să lucrezi în publicitate sau cum e să fi editor sau jurnalist. Drept exemplu, vă dau filmul “What women want” cu Mel Gibson. Sunt sigur că filmul ăsta a modelat foarte multe percepţii despre ce înseamnă să fi Creativ într-o agenţie publicitară.

Aşadar, cred că în lipsa unor experienţe personale; a unor experienţe propriuzise de lucru, avem tendinţa să ne proiectăm în profesii care au poveşti frumoase. La o adică, până şi meseria de paznic de închisoare poate fi atragatoare dacă o privim aşa cum reiese ea din “The Green Mile”. Şi personal, mi-ar plăcea să fiu inspector ca Frederick Abberline şi să rezolv cazurile din “From Hell”.

Problema cu acest mod de a alege viitoare cariere constă în faptul că de multe ori, ele nu sunt ca în povesti. Un exemplu clasic şi amuzant totodată este cel al serialului Ally McBeal. Am mulţi prieteni care au vrut să dea la Facultatea de Drept pentru că işi imaginau meseria de avocat aşa cum este ea prezentată în serial: amuzantă, intensă, bănoasă şi mereu altfel.

Personal, cred că poveştile sunt minunate şi aşa cum spune şi Cristi în discursul său: alimentează optimismul şi fac viaţa frumoasă. Dar, mai cred că ar trebui să ne inspirăm din cele existente şi nu să le copiem, iar pe baza pasiunilor şi felului nostru propriu de a fi să trecem la scrierea propriilor noastre poveşti!
Astfel ne vom alătura galeriei de personaje despre care alţii vor spune: “aşa vreau să fiu când o să fiu mare!”

Am fost la Boogie si mi s-a părut super: am râs aproape de lacrimi la unele faze; m-a pus pe gânduri la altele. E un film inspirat din seva relaţiilor de cuplu şi eu am simţit acolo şi a little bit of middle age crisis! Mi-a plăcut!

De ce sunt mândru? Pentru ca sunt pasionat de zodii. Nu vedeţi legătura? Păi staţi aşa: Dragoş Bucur si Tudor Chirilă … după părerea mea doi artişti foarte valoroşi sunt Gemeni… ca si subsemnatul. Şi ce-i cu asta? Habar n-am, dar amândoi îmi dau o stare de bine si îmi plac ca oameni. Sunt genul de oameni la care spui: aşa vreau să fiu când o să fiu mare!

Noapte bună!