Eu cred cu tărie în întâlnirile de destin pe care viaţa mi le scoate înainte. Din acest motiv, sunt sigur că mult din cine sunt şi ce fac astătzi este un rezultat al interacţiunii mele, voite sau nevoite, cu oamenii din jur. Mai exact cu acei oameni care, intrând în viaţa mea, au mai adăugat un ingrediet / un condiment, la reţeta “Paul Olteanu”.

Îmi place mult să povestesc şi să mi se povestească. Îmi place să ascult fragmente şi întâmplări din viaţa altora, din care să învăţ şi care să-mi dea de gândit. Şi cred că din poveşti înveţi multe… Mai multe decât din cursuri, traininguri sau alte experienţe educaţionale. Poveştile au suflet – sufletul celui care le spune, iar când le asculţi, o parte din persoana respectivă ajunge să facă parte din tine.

Acum 2 ani (nici nu-mi vine să cred că a trecut atâta timp), am avut plăcerea să îl ascult povestind pe Horia Roman Patapievici în cadrul unui seminar de “Arta Cultivării”. Au fost 3 ore în care deşi nu am înţeles tot fundalul istoric al celor relatate, am fost sedus de ce auzeam… Asta fac poveştile şi povestitorii buni: te scot din tine şi te aşază în nişte experienţe pe care încă nu le-ai trăit.

Iar apoi, în cadrul Erisma am avut ocazia să văd un film cu Andrei Pleşu care povestea despre arta de a vorbi în public. Am râs şi am învăţat atunci pe săturate şi mi-am dorit foarte mult să-l văd şi să-l ascult pe viu. Şi acum am ocazia…

Pe 11 februarie de-abia aştept să merg la o conferinţă organizată de Asociaţia Erudio, avându-l ca vorbitor pe Andrei Pleşu.
Tema este: La ce (mai) e bună cultura?

Revin cu relatări de poveste…