În 2008, Dragoş Dehelean m-a invitat să răspund la “Bilanţul Responsabilităţii Sociale pe 2008”. În 2009 nu s-a mai întâmplat Bilanţul, dar acum revine şi odată cu el şi invitaţia lui Dragoş.

“Contextul actual, al crizei şi al bugetelor restrânse sau tăiate, va face diferenţa între cei care fac CSR pentru că e la modă şi cei care fac asta responsabil şi pe baza unor credinţe si valori propri”. – ziceam în 2008

• Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?

Locul 1 cu felicitări (pentru sustenabilitate): UniCredit Ţiriac Bank pentru că alături de MaiMultVerde a dat bucureştenilor Cicloteque - prima reţea de bike sharing din România. Îi apreciez de departe cel mai mult pentru că (cel puţin din companiile şi proiectele ştiute de mine) a investit constant într-un proiect de CSR până când acesta a devenit un business social, care se autoîntreţine.
Mi-aş dori să văd din ce în ce mai multe companii care investesc pe termen lung în parteneriate şi care işi ajută partenerii să inveţe să devină independeţi financiar.

Tot în spiritul sustenabilităţii a investit şi Ernst & Young cărora le mulţumesc pentru că nu au lăsat pădurea plantată la Ploieşti să moară şi au sprijinit MaiMultVerde în întreţinerea ei.

Şi dacă tot suntem aici, în 2010 a fost prima dată când am fost împăcat şi (chiar) mulţumit că BRD a amânat un parteneriat propus de mine, cu CROS, pe motivul că au proiecte de tradiţie în educaţie în care vor să continue investiţia.

Locul 2 (pentru educaţie): CEZ pentru EcoChampions. Pentru că nu cred că proiectele de plantare şi împădurire vor schimba lumea, dar cred că educaţia în spiritul ecologiei s-ar putea să da.

Locul 3 (pentru încredere, curaj şi viziune): Fundaţia Dinu Patriciu alături de Unilever şi Omnicom Media Group pentru că susţin CROS şi Universitatea Alternativă pe care aceştia vor să o construiască.

Spun pentru încredere, curaj şi viziune pentru că aceste organizaţii sprijină un proiect care nu are rezultate vizibile pe termen scurt (cum are Cicloteque) şi nici indicatori de performanţă măsurabili după criteriile corporatiste. Are în schimb o echipă cu o pasiune de neegalat şi o miză mare pe termen lung: transformarea educaţiei din România ca sistem.

Spun doar locul 3, pentru că investiţiile acestor organizaţii în CROS sunt relativ mici şi nu văd o garanţie a unui commitment pe termen lung.

Menţiune:
Raiffeisen Bank pentru asta. Unul dintre parcuri a fost făcut chiar în faţa blocului în care am copilărit, în Ploieşti. Mulţumesc!

• În ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

În suficientă măsură pentru perioada economică traversată şi pentru priorităţile curente. Au continuat să investească şi să susţină proiecte, doar că au fost mult mai selective şi mai pretenţioa. Lucru care nu mă miră şi care cred că va duce la o mai bună calitate a proiectelor şi după ce bugetele se vor revigora.

Ce lasă de dorit din punctul meu de vedere este înclinaţia companiilor spre a îşi educa şi sprijini partenerii în procesul lor de învăţare. Cunosc mai multe situaţii în care sponsori şi-au sistat finanţarea fără să încerce înainte să işi educe partenerii în sensul sustenabilităţii si al antreprenoriatului social.

• Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?

Nu am aşteptări. Am în schimb 2 mari dorinţe.

1. Să investească mai mult în educaţie şi în proiecte cu caracter educaţional, pentru că e singurul domeniu transformaţional.
2. Să işi ajute partenerii ONG să înveţe să devină sustenabili financiar. Spun asta pentru că îmi doresc să văd din ce în ce mai multe proiecte de antreprenoriat social, realizate de din ce în ce mai mulţi oameni care învaţă să gândească şi să acţioneze sustenabil.

Am în acelaşi timp aşteptarea ca liderii ONGurilor să înţeleagă cum funcţionează un business şi să înveţe şi ei să facă modele de business sustenabile pentru organizaţiile lor.

• Ce eşti dispus să faci pentru a le stimula pe companii să fie mai responsabile în 2011?

1. Consultanţă gratis.
2. Cumpăr de la cine face bine. Vorbesc de rău pe cine face rău.
3. Eu cred că explozia social media şi interesul tot mai mare al românilor pentru voluntariat şi activism oferă un bun mecanism de motivare pentru companii.Cele care investesc suficient de mult timp în CSR şi care chiar fac proiecte de impact pentru societate, sunt repede premiate în materie de PR şi loialitate. În schimb, companiile care oferă servicii proaste şi care dau dovată de iresponsabilitate primesc de la aceeaşi activişti şi lideri de opinie, un PR pe care mai ales în această perioadă nu cred că şi-l permit.

Mai jos puteţi vedea înregistrarea emisiunii Business Responsability de la Money Channel, din data 14.08.2010, unde am vorbit alaturi de Vlad Atanasiu despre CROS, revoluţia educaţională şi modelul de învăţare pe care îl proiectam.

Discuţia proproiu-zisă începe după minutul 12:30.

Revoluţionare plăcută!

Îmi amintesc cu mare plăcere  de semniarul de Arta Cultivării susţinut de Horia Patapievici, la care am participat în cadrul Erisma. Am vorbit atunci despre importanţa de a lăsa urme ale trecerii noastre pe acest pământ, despre importanţa de a marca, sub o formă sau alta traseul devenirii noastre: învăţăminte, bucurii, tristeţi, schimbări, reuşite şi decepţii, înâlniri, prietenii… toate lucrurile care ne fac să fim ceea ce suntem.

Şi eu m-am hotărât să(-mi) las cât pot de multe urme, pentru că îmi place tare mult să mă uit înapoi la ele.
Nu ştiu dacă este şi cazul unora dintre voi, dar eu când eram în şcoală aveam “ORACOL” (un caiet studenţesc cu întrebări) ! Şi eu alături de toţi nefericiţii pe care-i prindeam, completam în el lucruri de genul:
- care e parfumul tau preferat?
- îţi place cineva din clasă? (Dacă da, cine?)
- descrie-mi băiatul / fata perfectă
Şi aşa mai departe… Vă puteţi imagina ce drag mi-a fost când am descoperit un astfel de oracol la mai bine de 8 ani de când el a fost scris. Mi-am adus aminte cum eram şi cum gândeam atunci, de cine îmi plăcea şi ce făceam ca să mă fac plăcut…. Doamne doamne!

Oracolul respectiv a fost o urmă pe care mi-am lăsat-o fără să vreau. Dar mă bucur enorm că am făcut-o! Sper să-l mai am până când va avea şi fiul / fiica mea unul ca să le comparăm.

Iar acum, vreau să las o urmă cu ce a însemnat 2009 pentru mine.

Dacă ar fi să asociez un cuvânt acestui an, atunci acela ar fi “schimbare”.

În 2009:
- m-am mutat din Ploieşti unde am locuit vreme de 20 de ani, în prima casă independentă energetic din România.
- m-am mutat şi din Bucureşti din cartierul 1 Mai unde am locuit 2 ani, la o garsonieră în Dristor.
- am încheiat colaborarea cu MentorshipNET în calitatea de Sales&Development Manager şi am venit la MaiMultVerde ca Marketing&Fundrasing Manager.
- am fost de 1 decembrie la mare.
- am ajuns pe primul loc în Google la căutări după numele meu.
- am cunoscut mulţi mulţi oameni frumoşi şi interesanţi cu care sper să rămân prieten mult timp.
- am organizat un revelion cu 33 dintre ei.
- am interacţionat cu peste 600 de tineri elevi şi studenţi.
- am umplut o casă cu flori.
- nu am fost exmatriculat după ce am spus într-un discurs în faţa a 500 de tineri că eu le recomand să nu devină studenţi ai universităţii mele, cu rectorul si alţi profesori langa mine.
- am trăit bucuria lansării “la on-line” a 3 site-uri a unori prieteni dragi: CROS, YourWay şi CosminAlexandru.ro.
- am devenit trainer cu acte în regulă după ce am urmat programul de Formare de Formatori susţinut de Marian Staş şi acreditat de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
- am fost publicat.
Şi multe multe altele… care dacă n-ar fi, nu s-ar povesti!

Dar cum o imagine face cât 1000 de cuvinte, mai jos sunt câteva fotografii cu momente speciale pentru mine, din anul ce s-a dus:

2009 a fost pentru mine un an bun, deşi de criză.
Criza e în economie şi la bugete, dar nu trebuie să fie şi în minte şi suflet.
Pentru 2010, un an tot de criză, eu îmi doresc doar atat: sănătate şi cel puţin la fel de multe momente memorabile alături de oamenii dragi din viaţa mea, ca în 2009.

Şi cum ce e mai bun trebuie lăsat la urmă, mai trebuie să(-mi) spun că începând cu 2009, zilele de 13-14 decembrie  îmi vor fi tare tare dragi…

La mulţi ani!

Dragoş Bucurenci mi-a dat-o! Asta după ce şi-a luat-o mai întai şi el de la Emi Gal. Mă refer la leapşa.

Problema pe care ne-a ridicat-o la fileu, mie şi lui Mitrana este: cum vedem noi succesul.
În primă fază m-am gândit că asta-i una din discuţiile alea care se poartă pe drum de seară, cu prietenii şi care ne face să uităm cât e ceasul şi a câta sticlă de vin tocmai s-a golit.
Dar gândindu-mă mai atent, mi-am dat seama că în viziunea mea lucrurile stau destul de simplu.

Şi-atunci, cu Camil Petrescu şi al său “Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întai” înainte, zic:

Eu plec de la premisa că toţi oamenii sunt diferiţi şi au nevoi şi dorinţe particulare. Cu alte cuvinte, ce mă mişcă pe mine s-ar putea să nu te mişte pe tine şi invers. Ce pasionează pe unul, s-ar putea să plictisească de moarte pe altul.

Pe urmă, succesul în accepţiunea mea, este strâns legat de obiective şi de o stare pe care o am pe parcursul atingerii lor. Cred, asemenea lui Dragoş, că a avea success înseamna a face ce ai (sau ţi-ai) promis că o să faci. Dacă îmi propun ca până în 2011 să am o maşină nouă şi reuşesc, eu raportez asta ca un success. Dacă îmi stabilesc un obiectiv să public o carte şi o fac, pot spune că am avut succes. Daca vreau să am program flexibil la job şi eu miercuri la ora 12 sunt la mare, tot succes se cheamă. Şi aşa mai departe.

Dar, pe lângă capacitatea de a atinge obiective, eu cred că mai există un element care trebuie luat în considerare într-o discuţie despre succes. Şi anume: cum ne simţim pe parcursul atingerii obiectivelor.

Pentru mine, este foarte important să fac cu plăcere şi cu pasiune ceea ce fac. E important să simt că sunt dedicat atingerii obiectivului pe care mi l-am stabilit şi că munca pe care o depun în acest sens, e facută cu plăcere.
Daca asta nu se intamplă, chiar dacă într-un final reuşesc să îmi ating obiectivul aducator de succes, eu nu o să mă simt “de succes”.

Pe scurt: Succesul pentru mine = fă ce(-ţi) spui că o să faci şi fă-o cu plăcere!

Eu, le-o dau mai departe celor de la CROS si Ralucăi. Mult succes!

In acest weekend am fost, la invitatia prietenilor de la CROS, la Gala “Profi Tari” organizata de ANOSR.
Profi tari este un proiect menit sa premieze si (mult mai important) sa creeze o comunitate alcatuita din profesorii exceptionali pe care ii are Romania.

Fie ca ii numim profesori Bologna, sau pur si simplu Profi tari criteriile raman aceleasi: 
- focalizarea si centrarea procesului educational pe student;
- pasiune si excelenta pedagogica;
-  profesionalism si multa daruire;
Si poate cel mai important, toti profesorii pe care i-am vazut la Gala, sunt oameni carora LE PASA! Rarisima calitate la catedrele romanesti: le pasa de studenti, le pasa de proces, le pasa de rezultate!

Un eveniment organizat cu spirit de raspundere si mult profesionalism
ANOSR nu se dezice nici de aceasta data. Ateneul Roman a fost un loc excelent ales pentru amploarea si natura unui astfel de proiect.  Programul a fost respectat. Moderatorii (Cristina Cristea si Vlad Atanasiu) au fost doi oameni cu vechime in ONGuri studentesti si multa experienta in ceea ce priveste felul in care se face educatia in Romania. Bravo din nou!
Printre vorbitorii care au tinut scurte cuvantari in deschiderea evenimentului se numara:
- Marian Stas (Presedintele Fundatiei CODECS pt. Leadership)
- Sorin Oprescu (Primarul general al Capitalei)
- Cezar Haj (Presedintele ANOSR) 
- Traian Bruma (Fondator al CROS) 

Mai zic de bine: 
- timeline super digerabil;
- oameni foarte valorosi in sala;
- spatiu excelent ales;
- timp de socializare super!;

Dar si de mai putin bine: 
- un eveniment parca prea rigid avand in vedere ca a fost facut de studenti, pentru profesori si studenti. Fratilor! Suntem tineri, doamna! (vb. lui Pittis) Hai sa ne purtam ca atare!
- acoperire media slaba. Cu exceptia Realitatea TV care era partener, nu stiu daca s-a mai vazut picior (sau picrofon) de televiziune acolo. Dar asta-i o problema generala a ONG-urilor mioritice si anume: nu prea stim sa imbracam evenimentele si proiectele pe care le facem intr-un ambalaj mediatizabil. Aici e de lucru clar!
- asta nu se poate imputa organizatorilor, ci participantilor: suntem prea combativi fratilor! Ascultam, privim si gandim mult prea combativ: erau oameni in spatele meu in sala care s-au legat de tot, de la imbracamintea, pana la cuvintele si emotiile profesorilor care au urcat pe scena. Sunt de acord: e greu ca la 105 sau 110 oameni care au fost pe scena sa mai gasesti ceva original… dar noi (studentii) i-am invitat acolo sa-i premiem pentru valoarea lor. Nu sa facem misto de faptul ca zic: “As vrea sa multumesc familiei mele!”. Hai sa fim mai oameni! Macar cand celebram ceva, daca nu putem sa fim asa in general.

Si cum o imagine face cat 1000 de cuvinte, zic:

Si-alta dataaaa, si-alta dataaaa

Am fost. Şi a fost frumos pt. că am fost cu Marina, Vlad, Cris şi alţi oameni mişto ale caror nume nu le mai reţin la această oră. 

Personal nu m-a interesat câtuşi de puţin cine a caştigat şi la ce categorie. Am fost pentru atmosferă, oameni şi într-o mare măsură pt. a îi livra lui Igu McFish-ul promis

Iată cum a fost: 

Somebody loves me