Cu ocazia aniversării proiectului Lume Bună (iniţiat de Mihail Muşat) am primit o invitaţie care mi-a dat multe de gândit.

Prietena Irina Negrilă a scris că ar fi curioasă să audă “de ce aleg eu România?”. Şi după multe zile de gândit, mi-am dat seama că în principal aleg să rămân în România pentru un singur lucru…

10 motive pentru care aleg România:

1. el şi cu ea nu m-ar urma, dacă aş pleca.
2. pentru că aici este ea.
3. pentru că el spune că “România este ţara în care totul este de făcut“… şi are dreptate.
4. pentru că nu sunt nici pe departe la fel de bun ca el, ea, el, sau el.
5. pentru că ei şi ei sunt abia la început şi eu pot să-i ajut mult.
6. pentru că locuiesc aici.
7. pentru că am început asta şi sper să mai încep câteva. Şi pentru că în doar 22 de ani am reuşit să fac asta.
8. pentru că în România trăiesc oamenii care au făcut asta, asta, asta, asta, asta, asta, asta şi asta.
9. pentru că în ciuda tuturor şanselor, a vârstei şi a lipsei de resurse, în România am reuşit să fac asta.
10. Şi mai ales, pentru că nu cred în abandon, înainte de a face tot ce stă în puterea mea să fie bine.

…în primul rând, aleg să rămân în România pentru oamenii din ea şi din mine.

Graţie frigului şi ploii pe de o parte şi a dorului de a citi ceva interesant pe de alta, weekendul asta mi l-am petrecut cu “Predictably Irrational” de Dan Ariely.

Alături de Drive şi de Blink, mi se pare una din cele mai interesate şi utile cărţi pentru oamenii care lucrează în marketing, branding şi vânzări. Şi extins, pentru orice persoană care e curioasă să înţeleagă ce ne motivează şi cum luăm deciziile pe care le luăm.

Cu ce-am rămas din Predictably Irrational:
(cu multe dar astea sunt “best of”, după ce-am parcurs 25% din carte)

• Totul e relativ şi fericirea e prin comparaţie: mulţumirea noastră (de salariu, loc de muncă, maşină, imagine, nevastă, etc.) e condiţionată excepţional de mult de termenele “de comparat”, decât de valoarea intrinsecă a obiectelor (, persoanelor, etc.) pe care le comparăm.Pe scurt, poţi fi mulţumit cu un salariu de 2000 de RON, până când alfii că un coleg de-al tău, într-o poziţie similară, câştigă 3000 RON.
• Ne purtăm precum gâştele: atunci când se nasc, gâştele au tendinţa să se ataşeze de primul lucru pe care il simt mişcându-se de lângă ele. De cele mai multe ori, acest lucru este mama lor. Din acel moment, gâsculiţele o urmează pe Gâsca Mamă peste tot. Ariely numeşte acest proces “ancorare” (ca in NLP).La fel procedăm şi noi cu atribuirea preţului sau a valorii. Dacă “ancorăm” un preţ ca fiind preţul potrivit pentru un anumit produs, ulterior toate deciziile noastre cu privire la alte produse similare sunt în raport cu acel preţ.Adică, dacă ne-am hotărât că o pereche de ghete ar trebui să coste aproximativ 500 RONi, este foarte posibil să cumpărăm ghete care costa 400RONi sau 600RONi, în timp ce este foarte puţin probabil să cumpărăm  ghete care costă 1000RONi.
• Decidem pe baza a ce-am mai făcut, nu pe baza a ce ar trebui să facem: De cele mai multe ori, alegem să ne purtăm şi să luăm decizii pe baza experienţelor trecute în situaţii similare şi nu pe baza unei evaluări a situaţiei curente.Adică, dacă dimineaţa în drum spre birou avem poftă de cafea şi trecem pe lângă Strabucks, cel mai probabil este că vom intra la Starbucks şi ne vom cumpăra o cafea. Vom face asta fără să calculăm ecuaţia care implică: preţ, calitate, cafeaua gratis la birou, drumul până la birou, disponibilitate de bani, etc.Vom lua decizia în felul următor: “Am mai fost la Starbucks şi am cumpărat cafea şi mi-a plăcut. Aş putea să fac la fel şi acum…”.
• Nu te pune cu GRATIS: Când auzi că ceva nu costă nimc, avem tendinţa naturală să “cumpărăm” lucrul respectiv chiar daca nu avem nevoie de el.
  S-ar putea să vă întrebaţi cum poate să fie rău să primeşti ceva GRATIS. Şi eu m-am întrebat.
  E rău în situaţia în care gratuitatea ne convinge să alegem ceva ce ne dorim mai puţin, sau e de mai proastă calitate, sau e pur şi simplu inutil pentru noi.
  De exemplu, în situaţia în care ne dorim să cumpărăm o anumită maşină, care ne place din toate punctele de vedere şi care ne face să ne simţim bine. Dar când ajungem acolo, exista altă maşină, care ne place şi ea (totuşi nu la fel de mult ca prima) dar care are schimburi gratuite de ulei timp de 6 ani. Şi din dorinţa de a beneficia de ceva gratis, ceva ce ştim că maşina o sa tot aibă nevoie, o alegem pe ce-a de-a doua fără să fim raţionali şi să ne dăm seama că schimburile de ulei vor fi foarte rare la cât circulăm noi şi oricum valoarea lor este marginal mică.

De-abia aştept weekendul, semafoarele pe roşu şi drumurile cu metroul ca să mai aflu şi alte feluri în care suntem predictibili iraţionali.

Vă ţin la curent.

Mă uit la televizor, pe Realitatea. Tocmai s-a zis “Pa dragă Stolo!” şi a fost numit ca premier desemnat Emil Boc. Eu n-am mari tangente cu politica, pentru că aleg să nu am. Mă uit cât să fiu informat; să ştiu ce mă aşteaptă. Şi de 2-3 săptămâni încoace mi-a încolţit în cap o idee pe care de multe ori am refuzat-o din start: să emigrez.
După alegerile parlamentare, la care oamenii care au facut ASTA au castigat, mă gândesc din ce în ce mai serios la emigrare. De ce? Păi să vă explic:
1. PSD (stânga) şi PD-L (dreapta) fac guvernul. Adio culoare, doctrină, demnitate, orice… politică.
2. Numirea premierului e ca la loteria vizelor. Azi avem, mâine n-avem. Noroc că fiind structuri optimiste, noi ne bucurăm de fiecare dată de surpriză. 
3. Andrei Sava (PD-L), un nene despre care până la această campanie nu auzise nimeni, a iesit deputat de Prahova. Vezi Doamne, el aduce schimbarea, el reprezintă clasa politică tânară. Fiţi atenţi schimbare aici! Eu ştiu ca el este un omul care îmi întreba acum ceva timp un prieten: “Auzi, tu eşti singur la părinti?”. Prietenul meu raspunde: “Da.”. “Ce bine, atunci ţie o să-ţi rămână totul!” raspundea Sava. Voi vă daţi seama cine tocmai a intrat în parlament? 

E trist fraţilor. E trist. 
Am 20 de ani, sunt student şi sunt implicat în multe proiecte menite să schimbe această ţară. Niciodată nu m-am gândit s-o părăsesc, ci din contră, să fac tot ce pot ca să devină aşa cum îmi doresc să fie ţara în care m-am născut şi în care trăiesc. Dar, nu pot să nu simt ca mă apucă pesimismul si depresia când văd circul de prost gust care defilează zi de zi în faţa mea: la TV, la Radio, pe bannere, pe afişe, în cutia poştală, peste tot…
Nu pot să nu oftez când văd cum alegem si ce alegem. Şi mă gândesc la emigrare pentru că îmi e din ce in ce mai clar că “ne-o facem cu mâna noastră”. Anul acesta, prin uninominal, NOI am ales pe cine am trimis în Parlament. Şi eu sunt dezamagit pentru că… ne merităm din plin conducatorii!