Cartea „Social – Why Our Brains Are Wired To Connect” a lui Matthew Lieberman este una din lecturile la care am avut cateva momente de “Aha!”. Unul dintre ele este legat de cu ce se ocupa creierul nostru atunci cand nu ii dam nimic in mod expres de facut.

Folosind fMRI (functional magnetic resonance imaging) neurocercetatorii au descoperit ca atunci cand mintea noastra “se odihneste”, mai precis cand nu are o sarcina anume, in creierul nostru se activeaza o zona pe care ei au ajuns s-o numeasca Default Mode Network sau DMN.

Iar acest DMN are in principiu trei functii:

  • proceseaza informatii despre sine
  • se gandeste la cei din jur
  • isi aminteste trecutul si proiecteaza in viitor

In esenta, cand mintea noastra “nu face nimic” se gandeste la noi si la relatia noastra cu cei din jur, in trecut, prezent si viitor.

 

Creierul Social

Lieberman argumenteaza mai departe si sustine ca creierul nostru este fundamental social (lucru pentru care am fost programati evolutiv) si ca ne deconectam de la gandirea sociala doar atunci cand avem o sarcina specifica pentru gandirea cognitiva (task centric).

In toate cazurile, cercetarile concluzioneaza ca petrecem de la 3 ore pe zi in sus contempland asupra propriei noastre persoane si asupra diferite aspecte ale relatiilor cu cei din jur.

 

Piramida nevoilor, actualizata

In 1943, Abraham Maslow a publicat “A Theory of Human Motivation” in Psyhological Review unde a  incercat pentru prima data o ierarhizare a lucrurilor care ne motiveaza.

piramida lui Maslow

Lieberman vine cu o modificare interesanta la piramida de mai sus si anume ca noi ne nastem profund dependenti de parintii nostrii si ca inainte de mancare sau apa, avem nevoie de conexiune cu acestia, fara de care nimic nu este posibil – inclusiv mancarea si apa.

Si tocmai pentru ca depindem atat de mult de relatiile cu ceilalti, creierul nostru (pe parcursul a milioane de ani) si-a setat ca mod de operare automat, la care revine oricand are ocazia, gandirea sociala.

Iata mai jos si concluziile celui mai amplu studiu din lume (The Grant Study desfasurat pe o perioada de 75 de ani) referitor la ce ne face fericiti si ce aduce calitate vietii noastre:

Asadar arhitectura creierului nostru ne incurajeaza sa ne concentram pe relatiile cu cei din jur si investeste energie in asta oricand are ocazia, iar cel mai amplu studiu legat de calitatea vietii si fericirea noastra arata ca relatiile noastre sunt de departe cel mai important lucru.

 

Numarul lui Dunbar

In anii 90, antropologul britanic Robin Dunbar a venit cu ideea cum ca avem o limita cognitiva legat de numarul de oameni cu care putem intretine relatii sociale sustenabile:

„Dunbar’s number is a suggested cognitive limit to the number of people with whom one can maintain stable social relationships. These are relationships in which an individual knows who each person is and how each person relates to every other person. This number was first proposed in the 1990s by British anthropologist Robin Dunbar, who found a correlation between primate brain size and average social group size. By using the average human brain size and extrapolating from the results of primates, he proposed that humans can only comfortably maintain 150 stable relationships. Proponents assert that numbers larger than this generally require more restrictive rules, laws, and enforced norms to maintain a stable, cohesive group. It has been proposed to lie between 100 and 250, with a commonly used value of 150”

 

In mod interesant, acest numar de 150 de persoane se regaseste des in istoria si organizare noastra: de la dimensiunea asezarilor omenesti timpurii, la numarul de soldati intr-un detasament, la numarul de angajati dintr-o organizatie care inca e gestionabil in mod direct si asa mai departe.

 

Cei mai importanti 150 de oameni din viata noastra

Astfel, luand in calcul ca noi putem “gestiona cognitiv” un numar maxim de aproximativ 150 de persoane si ca mintea noastra e fundamental sociala, atunci importanta acestui anturaj de 150 de oameni devine foarte mare.

De ce? Pentru ca de ei, de gandurile si comportamentele lor vor depinde intr-o mare masura si gandurile si comportamentele noastre. La bine si la rau.

Imaginati-va un copil care este inconjurat cu precadere de persoane perfectioniste, de parinti si profesori care vad cum orice poate sa fie “mai bun” si imaginati-va cum trebuie sa arate cele minim 3 ore pe care acest copil le petrece gandidun-se la el si la relaia lui cu cei din jur.

Sau imaginati-va un angajat intr-o organizatie in care toata lumea e obsedata de competitivitate – sa fie mereu pe locul intai si sa iasa in fata. Cum credeti ca arata conversatiile lui cu sine dupa 3-4 saptamani de viata in ecosistemul asta?

 

Doua citate imi vin in minte si rezuma frumos ideea asta:

  • You are the average of the 5 people you spend most time with. – Jim Rohn
  • Fastest way to do things that you don’t think can be done, is to surround yourself with people already doing them. – Scott Dinsmore

 

Neurostiinta, cercetatorii de la Harvard si intelepciunea populara ne arata ca relatiile noastre si capacitatea noastra de a le cultiva si intretine sunt cele mai puternice predictoare ale unei vieti lungi si implinite.

 

Pe mine ideea asta simpla, dar puternica si documentata ma pune pe ganduri. De exemplu:

  • Cat timp investim activ si constient in a cultiva relatia cu propriile noastre persoane?
  • Dar cu cei din jur?
  • Cat timp vorbim cu copiii nostrii despre relatiile lor cu ceilalti?
  • Unde anume se regaseste inteligenta sociala in scolile si organizatiile noastre? dar autocunoasterea?
  • Intr-o zi obisnuita, cat timp petrecem pe taskuri si cat pe relatia cu oamenii alaturi de care le facem?
  • Cat timp investim in a ne forma abilitati tehnice si cat timp pentru cele sociale?

 

In incheiere va invit sa urmariti un TED Talk plin de exemple concrete care ilustreaza puterea creierului social si rolul relatiilor in viata noastra:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *