Mie imi plac foarte mult povestile. Mereu mi-au placut. Cand eram copil, povestile erau somniferul meu preferat, administrat la cerere fie de mama, fie de bunica. Ma linisteau si imi dadeau material pentru vise.

Din pacate, pe masura ce timpul trece incepem sa povestim din ce in ce mai rar despre material de vise si din ce in ce mai des despre scanduri pentru supravietuire. Iar in timp, unii dintre noi uita sa povesteasca in totalitate. Povestile sunt inlocuite de liste, grafice, bullet point-uri, slide-uri si asa mai departe. Si asa, incet dar sigur, uitam sa visam.

Asa ca, fie ca preferati sa va luati somniferul prin ascultare (cum il primeam eu in copilarie), fie ca preferati sa il luati citind, va invit sa faceti cunostinta cu…

POVESTEA CELOR DOI LUPI


 

Intr-o seara, un batran indian Cherokee i-a povestit nepotului sau despre o lupta care se da in interiorul oamenilor din vremuri stravechi. Asezandu-se langa copil, batranul i-a spus:

“Fiule… lupta este intre doi lupi care se regasesc in interiorul fiecaruia dintre noi.
Unul este bun: El este bucuria, linistea, iubirea, speranta, sinceritatea, blandetea, empatia, adevarul, compasiunea, curajul si increderea.

Iar celalalt… celalalt este ingrozitor: El este furia, invidia, gelozia, amarul, regretul, lacomia, aroganta, vinovatia, resentimentul, mandria, minciuna, superioritatea si egoul.”

Copilul, privind focul din fata lor s-a gandit pret de un minut iar apoi, intorcandu-se catre bunic, l-a intrebat:
“Si care lup castiga?…”

Bunicul, cu ochii in zare, a raspuns simplu: “Castiga cel pe care il hranesti.”

 

La fel se intampla si in organizatii. Si in relatii, in general. Pana cand devenim adulti, in fiecare dintre noi ajung sa existe doi lupi.

Unul stie sa construiasca, sa iubeasca, sa faca lucruri cu sens, sa sprijine, sa aiba incredere, sa infloreasca. Cu el ne nastem.

Dar in timp, in padurea noastra interioara mai apare unul. Lupul asta este agresiv, teritorial, competitiv, perfectionist, critic si neincrezator. El cauta sa supravietuiasca. Cu orice pret. In orice situatie.

Dar stiti ce e interesant si ce nu ne spune povestea batranului indian? Ca si lupul asta supravietuitor a fost candva un lup bland si bun. Doar ca a fost dresat.

Uneori de parintii lui, alteori de scoala, alteori de prietenii lui lupi, alteori de managerul lupilor, iar in unele cazuri chiar de cultura organizationala din padure.Si lupul asta, a invatat ca daca nu se lupta (opozitie, putere, competitivitate, dominanta, agresivitate) sau daca nu tine capul la cutie (neincredere, control, evitare, dependenta) nu are cum sa supravietuiasca.

Si comportamentele astea l-au ajutat si il ajuta. Pana la un punct. Pentru ca ele il ajuta sa supravietuiasca, dar nu il ajuta sa prospere. Il ajuta sa existe, dar nu il ajuta sa se bucure.

Eu cred ca in viata noastra avem nevoie de amandoi lupii astia.

Pentru ca amandoi ne ajuta. Fiecare in felul lui. La fel cum avem nevoie de intuneric ca sa ne bucuram de lumina, la fel cum avem nevoie de pierdere ca sa ne amintim sa pretuim ce avem. Uneori poate ca e util sa ne aratam coltii, iar alteori e util sa stim sa tinem capul la cutie. Dar nu ca stil de viata. Nu ca tipar de gandire permanent. Nu ca si cultura familiala sau organizationala dominante.

In fiecare dintre noi exista doi lupi. Si poate ca, in loc sa ne preocupam de lupta lor, am putea invata sa integram ambele lor energii. Si poate ca asa, repozitionandu-ne in relatia cu viata noastra interioara, am putea sa gasim resurse pentru o asezare noua, mai calma, mai lina, mai infloritoare si in relatie cu cea din exterior.

“Si care lup castiga?”
“Amandoi. Pentru ca au invatat ca pot infaptui mai multe in haita.”

2 thoughts on “Povestea celor doi lupi

  1. Alina says:

    Ai spus bine că avem nevoie de ambii lupi.
    Ideea e că poveste circulă pe net doar pe jumătate, că așa dă mai bine.
    De fapt, continuarea poveștii adevărate sună astfel:
    ——————————–
    ”€œCare dintre cei doi lupi va învinge, bunicule?”
    Cu un zâmbet cunoscător și o voce fermă, puternică, bătrânul îi spune:
    ”€œAmandoi înving, fiule. Vezi tu, dacă aleg să-l hrănesc doar pe lupul alb, cel negru va aștepta mereu în umbră, ca să vadă când mă dezechilibrez sau când sunt neatent, pentru a-l ataca pe celălalt și, astfel să creeze multe probleme și mie, și tribului nostru. Va fi mereu furios și va face totul pentru a primi atenția de care are nevoie. Dacă îi ofer atenție acestui lup negru, fiindcă îi înțeleg firea, dacă îl recunosc drept forță puternică ce este și îi dau de înțeles că îl respect și mă voi folosi de ajutorul sau, atunci când tribul nostru se va află la necaz, va fi mulțumit și amândoi lupii au de câștigat. Toți avem de câștigat.”
    Derutat, băiatul l-a întrebat:
    ”€œNu înțeleg, Bunicule. Cum se poate ca ambii lupi să câștige?”
    Căpetenia a continuat:
    ”€œVezi tu, fiule, lupul negru are multe calități importante de care s-ar putea să am nevoie cândva. Este aprig, are voința puternică și nu se da bătut niciodată. Este deștept, iscusit și poate concepe cele mai complicate strategii, de care ai mare nevoie în vremuri de război. Are multe simțuri fine, pe care numai cel ce privește prin ochii întunericului le poate aprecia. În mijlocul unui atac, ar putea fi cel mai mare aliat al nostru.”
    Apoi, bătrânul scoate din desaga lui două bucăți de vânat și le pune pe jos, una la dreapta și una la stânga sa. Arată cu degetul spre ele și spune:
    ”€œAici, în stânga, am hrană pentru lupul alb, iar în dreaptă am hrană pentru lupul negru. Dacă aleg să-i hrănesc pe amândoi, nu se vor mai lupta între ei ca să-mi câștige atenția și mă pot folosi de fiecare după trebuință. Și pentru că între ei nu mai e război, îmi pot asculta vocea cunoașterii profunde și pot alege pe care trebuie să-l folosesc atunci când am nevoie.
    Dacă bunica ta are nevoie de mâncare pentru a pregăti o masă mai deosebită, iar eu nu am avut grijă de asta așa cum ar fi trebuit, îl pot ruga pe lupul alb să-mi împrumute farmecele sale, pentru a-l consola pe lupul ei negru, care e înfometat și furios. Lupul alb știe întotdeauna ce să spună și mă va ajuta să fiu mult mai atent la nevoile ei.
    Vezi tu, fiule, poate că aceasta este povestea poveștilor: dacă înțelegi că în interiorul tău există două mari forțe și dacă le oferi amândurora același respect, toți vom avea de câștigat și va fi pace. Pacea, fiul meu, este misiunea unui indian Cherokee-scopul suprem al vieții.
    Omul care poartă înăuntrul său pacea, are totul. Cel care este dezbinat în războiul interior, nu are nimic.
    Tu ești un tânăr care trebuie să aleagă cum va interacționa cu forțele lăuntrice opuse. Ceea ce vei alege va hotărî cum îți vei trăi restul vieții. Iar atunci când unul dintre lupi va avea nevoie de o atenție deosebită,€“ ceea ce se întâmplă uneori,€“ nu trebuie să te rușinezi; poți recunoaște asta în fața înțelepților și să primești ajutorul de care ai nevoie. Dacă vorbești deschis, cei care au trecut deja prin această luptă îți pot oferi din înțelepciunea lor.”
    ———————————————————–
    Sursa: „De ce oamenii buni fac lucruri rele?”, Debbie Ford, Editura For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *